Toni Niculescu, tatăl Micăi, este distrus de durere, după ce şi-a pierdut, ieri, unicul copil pe care îl avea.
Bărbatul a povestit, cu durere, despre cum au decurs ultimele clipe de viaţă ale fiicei sale. Inainte de a se duce in lumea celor drepti, un preot a fost alături de Mica iar apoi, cunoscuţii au venit să o vadă pentru ultima dată. „L-am găsit pe preot acolo în genunchi făcându-i slujba. Deja era sedată. A mai făcut încă o rugăciune, a pupat-o pe frunte, eu am pupat-o pe picioare. Mi-a zis domnul doctor: «S-a terminat vizita, mai e foarte puţin»”, a spus tatăl celei ce a fost „prinţesa de la Abracadabra„, potrivit rtv.net.
„Am reuşit să-i introduc pe Marian Rîlea, pe Ducu, pe Dana Rogoz, pe prietenul ei. Au intrat unul câte unul şi ieşeau fiecare cu lacrimi în ochi”, a mai spus el.
Distrus de pierderea Michaelei Niculescu, părintele ei a mărturisit că, in ultimele clipe de viaţă ale ai, i-a pupat picioarele şi şi-a strigat durerea de tată.
„Este unicul copil pe care îl am, n-am mai mulţi. Doresc ca toţi părinţii să se bucure de copiii lor. Nici duşmanilor nu le doresc să treacă prin ce trec eu”, a spus tatăl Micăi.
C.V.